MAMICI CU PITICI
Bun venit tuturor pe forumul Mamici cu pitici !!!
Respecta si vei fi respectat/a.
Pentru a intra in conversatie cu noi inregistreaza-te deoarece comunitatea noastra de mamici sunt dornice de a te cunoaste .
Daca esti deja inregistrat/a clik pe conectare .
MAMICI CU PITICI

Un forum special pentru burtici, mamici si pitici !!!!!!
 
AcasaPortalCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Conduita fata de bolile infectioase mai frecvent întâlnite

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Ralu
Administrator
Administrator
avatar

Varsta : 41
Localizare : Piatra-Neamt ,RO

MesajSubiect: Conduita fata de bolile infectioase mai frecvent întâlnite   Lun Oct 25, 2010 9:57 pm

http://www.medicina-familiei.ro

Scopul expunerilor ce urmeaza este de a reda, într-o scurta sinteza, cunostintele strict necesare pentru a recunoaste câteva din bolile infectioase mai frecvent întâlnite si a sti ceea ce trebuie facut pana la venirea medicului si dupa aceea, în conlucrare cu acesta. In esenta trebuie sa se cunoasca:

- definitia si importanta bolii;

- agentul cauzal si izvorul de infectie;

- perioada de incubatie (care se scurge de la contactul infectant pana la aparitia bolii);

- simptomatologia bolii;

- terminarea bolii si imunitatea (daca se obtine);

- tratamentul;

- masurile profilactice.

Pentru ordinea prezentarii bolilor a fost ales un criteriu practic: modul de transmitere a infectiei: aerian, digestiv, prin contact direct sau prin vectori.

Bolile infectioase care se transmit prin aer

Scarlatina este p boala infectioasa edemo-epidemica determinata de streptococii hemolitici din grupa A si caracterizata clinic prin angina, febra si varsaturi, urmate de aparitia unei eruptii caracteristice (eritem punctat) si ulterior de descuamatie si de variate complicatii.

Agentul cauzal, streptococul beta-hemolitic (cu peste 60 de tipuri) este capabil sa produca o toxina puternica, responsabila de eruptie si fenomenele toxice ale scarlatinei.

Sursa de infectie este omul (bolnavii si purtatorii de streptococ beta-hemolitic).

Boala începe dupa o incubatie scurta (3 -6 zile) în mod brusc, cu febra mare, dureri în gat, varsaturi si dureri de cap. Dupa l -2 zile apare eruptia, constând din micropapule (ca niste puncte) rosii, pe un fond rosu al pielii. Eruptia este mai intensa pe trunchi si fata interna a membrelor. Fata arata obraji rosii si o paloare în jurul gurii (aspect "palmuit"). Limba are un aspect "zmeuriu". Angina este rosie sau cu depozite albe. Bolnavul este agitat si nu are apetit.

Dupa 3 -7 zile febra scade, eruptia paleste, fiind urmata de descuamatia pielii. Netratata la timp, scarlatina se însoteste de complicatii septice, leziuni renale (nefrite cu risc de cronicizare) si reumatism cu afectare cardiaca.

Tratata la timp, scarlatina se vindeca repede si fara complicatii. Scarlatina actuala are o evolutie predominant benigna.

Antibioticul de electie este penicilina (timp de 10 zile): la început injectabila, apoi penicilina V pe gura si se încheie cu penicilina depozit (Moldamin), care se poate repeta. Pentru cei care nu suporta penicilina se va administra eritromicina (pe cale bucala).

Scarlatina lasa imunitate (care poate sa nu fie absoluta). Necesita supravegherea vindecarii (atentie la inima, articulatii, rinichi).

Angina cu streptococ hemolitic. Aceleasi tipuri de streptococ beta-hemolitic care determina scarlatina, provoaca si inflamatia istmului faringian: angine, care pot fi rosii, ori cu depozite albe sau cu ulceratii. Anginele au aceleasi riscuri ca si scarlatina din punct de vedere al complicatiilor septice (adenite, flegmon, septicemii) si alergice (reumatism articular acut, glomerulo-nefrite).

Anginele cu SH (streptococ hemolitic) trebuie tratate cu aceeasi grija ca si scarlatina si cu aceeasi durata de tratament.

Alte angine. In afara de angina cu streptococ hemolitic exista numeroase alte angine, provocate de alte bacterii, de virusuri sau de ciuperci. Deoarece evolutia este foarte variata, în functie de agentul infectios, existând angine foarte simple (ca cele virale), dar si foarte severe, ca angina difterica sau angina din mononucleoza infectioasa, este indicat sa consultam totdeauna medicul curant intr-un caz de angina, pentru a stabili agentul infectios si conduita de tratament (ceea ce necesita adesea si analize de laborator).

Este important sa se diferentieze o faringita banala de etiologic virotica, care nu necesita antibiotice, de o angina bacteriana, cu riscuri de complicatii septice.

Diagnosticul se lamureste cu un examen bacteriologic (frotiu si culturi din gat), o leucograma si un examen de urina.

Tratamentul într-o angina banala, virala, necesita doar gargara cu musetel, comprese la gat, aspirina si tablete antiseptice de supt (faringosept).

Anginele bacteriene necesita tratament cu penicilina sau cu eritromicina. Este foarte gresit sa se recurga In tratamentul unei angine la tetraciclina sau ampicilina: ambele sunt ineficiente si provoaca reactii neplacute (intoleranta, eruptii, micoze).

Rujeola (pojarul). Rujeola, una din bolile eruptive foarte contagioase ale copilariei, este data de un virus, are o evolutie de regula grea, iar la copii mici ori subnutriti chiar foarte grava. Din fericire, rujeola este în prezent menita sa dispara, ca de exemplu în tara noastra, datorita vaccinarii antirujeolice, care dupa cum se vede din tabelul cu calendarul vaccinarilor, se aplica de la vârsta de 9 luni, dând o imunitate durabila, în primele luni de viata sugarul este protejat prin imunitatea pasiva, mostenita transplacentar de la mama.

Boala începe dupa o perioada de incubatie de 10 -11 zile, dupa care urmeaza perioada prodromalâ de 3 -4 zile cu febra, catar oculonazal si traheobronsic si puncte albe pe mucoasa bucala (semnul Koplik). Urmeaza aparitia eruptiei, care începe de la fata si gat si se generalizeaza pe tot corpul si pe membre în 3 zile. Dupa aceea febra scade treptat, eruptia paleste si urmeaza o descuamatie fina.

Rujeola este foarte anergizanta (debilitanta), din care cauza pot aparea multiple complicatii bacteriene (bronhopneumonii, otite, encefalite etc.), si chiar redesteptari ale infectiei tuberculoase.

Dupa vindecare ramâne o imunitate pentru toata viata.

In formele simple rujeola se trateaza la domiciliu, sub supraveghere medicala. Formele severe si complicate se interneaza în- spital. O mentiune importanta: nutritia foarte buna si controlul convalescentei.

Profilaxia bolii se face prin vaccinarea antirujeolica, care da o imunitate durabila. Contactii receptivi (nevaccinati) pot fi protejati cu gammaglobuline.

Rubeola. Rubeola, boala infectioasa data de un virus limfotrop, se manifesta prin adenopatii (ganglionii limfatici mariti), un discret catar respirator si o eruptie constituita din pete roz, pasagera si o evolutie benigna. Boala apare la copii, dar si la multe persoane tinere. Desi boala are o evolutie usoara, fiind considerata mai mult o neplacere decat o boala, rubeola are o importanta deosebita daca apare la o femeie gravida, în primul trimestru de sarcina, când determina malformatii grave la copilul nascut. Pentru acest motiv gravidele trebuie sa evite orice contact cu cazurile de rubeola, iar în caz ca se suspecteaza ca au facut boala, vor fi internate în spitalul de boli infectioase pentru precizarea diagnozei, în caz de rubeola aparuta în primul trimestru de sarcina este permisa întreruperea legala a sarcinii (pentru a se evita nasterea unui copil malformat).

Incubatia rubeolei este de 16-18 zile.

Boala nu apare totdeauna în forma sa tipica cu eruptie rozeoliforma. în circa 50% din cazuri boala evolueaza fara eruptie, numai cu tumefactia ganglionilor, fiind mai greu de recunoscut.

Daca nu survine la gravide, rubeola se izoleaza 5 -7 zile la domiciliu si se trateaza prin repaus la pat si medicatii antitermice (aspirina, algocalmin). Prognosticul este favorabil.

Boala lasa imunitate.

In unele tari se efectueaza vaccinarea fetitelor cu vaccin antirubeolic, pentru a deveni imune.

Varicela (varsat de vânt). Boala infectioasa si extrem de contagioasa, varicela este provocata de un virus si se manifesta cu simptome generale usoare si o eruptie veziculoasa, care se vindeca fara sa lase urme (cicatrice).

Varicela este o boala a copilariei, cu evolutie do regula usoara, necesitând o izolare de 10 -14 zile. Forme severe apar numai la copiii si adultii cu rezistenta scazuta (prin corticoterapic prelungita, boli debilitante).

Sursa de infectie este omul bolnav.

Agentul cauzal este virusul varicelic, denumit si virusul varicelozosterian, deoarece la adulti, acelasi virus determina zona-Zoster, o boala caracterizata tot printr-o eruptie veziculoasa, dar circumscrisa la zona tegumentara a unui nerv, fiind însotita de dureri greu suportabile.

Un bolnav cu zona-Zoster, ajuns în contact cu copii receptivi, poate sa le transmita virusul, care va determina varicela.

Perioada de incubatie este de 14 -15 zile.

Varicela începe cu o perioada prodromala, cu febra moderata si catar nazo-faringian, dupa care apare eruptia, formata din pete, care devin papule si apoi vezicule, asezate pe piele ca "o picatura de roua". Elementele eruptive se usuca apoi si crustele cad, lasând cicatrice numai daca s-au suprainfectat cu microbi piogeni.

Evolutia este de regula favorabila. Complicatiile sînt rare (pneumonii, infectii ale pielii, foarte rar encefalite). Evolutia este grava la persoanele cu rezistenta scazuta (convalescenti de alte boli, boli de sange, tratamente prelungite cu cortizonice).

Izolarea si tratamentul se fac la domiciliu, timp de circa 14 zile si constau în repaus la pat, igiena pielii si a mucoaselor (pentru a nu se rupe veziculele, care se pot infecta). Tegumentul cu eruptie se pudreaza cu alcool mentolat sau talc mentolat. Baia generala este permisa numai dupa caderea crustelor.

La spital se trimit numai cazurile severe sau complicate. Gravidele si copiii cu rezistenta scazuta vor fi feriti de contactul cu bolnavii de varicela.

Gripa. Gripa, boala infectioasa determinata de un virus cu mai multe serotipuri, se manifesta printr-o febra cu debut brusc si o durata de 4 -5 zile, cu dureri de cap si musculare, catar respirator suparator, care favorizeaza pneumonii si alte complicatii.

Gripa este cea mai importanta din virozele respiratorii, atat printr-o mare contagiozitate (generatoare de mari epidemii, extinse uneori la întregul glob), cat si prin gravitatea îmbolnavirilor. Epidemiile de gripa însotite de multe complicatii, în special pneumonii, sînt responsabile de "excesul de mortalitate" în anii epidemici.

Agentul cauzal este virusul gripal, care are proprietatea interesanta de a-si schimba frecvent structura antigenica, facând sa apara, la intervale, tipuri diferite de virus gripal, care surprind populatia neimunizata contra noului tip epidemic. Virusul are 3 serotipuri principale: A, B, si C. Serotipul A creeaza epidemii mari si are numeroase subtipuri si variante, care circula pe toata suprafata globului, trecând peste orice frontiera. Subtipurile circulante actuale sînt A/H3N2 si A/H^.

Izvorul de infectie este omul. Sînt suspectate însa si unele animale, la care s-au izolat virusuri gripale (porcine, cabaline).

Perioada de incubatie este scurta: l-3 zile.

Simptomatologia: debut brusc cu febra si frison, mialgii, cefalee, astenie intensa, care obliga bolnavul sa zaca la pat. Febra dureaza 3 -5 zile si se însoteste de dureri de cap si în globii oculari, dureri musculare, astenie intensa, catar respirator (laringita, traheita, bronsita).

Complicatiile pulmonare (pneumonii), angine, sinuzite, otite sînt frecvente.

Boala lasa o imunitate strict specifica, dar numai pentru tipul epidemic de virus în cauza.

Tratamentul gripei simple se face la domiciliu ("la gura sobei"), cu repaus în casa circa 7 zile, aspirina, algocalmin, paracetamol, siropuri de tuse, frictii.

Antibioticele sunt fara efect si indezirabile. Vor fi prescrise de medic numai pentru complicatiile bacteriene (bronsite purulente, pneumonii, sinuzite, otite).

Formele severe de gripa cu colaps, lipotimie, stare toxica, catar sufocant sau cu complicatii se interneaza la spital.

Atentie mare trebuie acordata "persoanelor CB risc" (de a face forme grave): gravide, copii mici, batrâni, bolnavi cronici (pulmonari, cardiaci, diabetici).

Profilactic exista vaccinuri antigripale, care trebuie facute din timp (înainte de sezonul epidemic).

Alte viroze respiratorii. In afara de gripa exista numeroase alte viroze respiratorii, date de peste 150 de virusuri cu tropism pentru aparatul respirator, în acest mod ne explicam faptul ca - asa cum s-a demonstrat - un copil face, în medie 6-7 viroze respiratorii în cursul unui an, iar un adult 1.-4 viroze respiratorii pe an.

Implicatiile pentru sanatatea oamenilor si pierderile de zile de lucru pentru economie sînt evidente (15 -30% din zilele de incapacitate de munca). Aceste viroze sînt:

- Guturaiul (raceala comuna), data de rinovirusnri (peste 80 de serotipuri). Boala este caracterizata prin subfebra, rinita cu scurgeri nazale, se-roase si apoi purulente, indispozitie si risc de complicatii bacteriene (mai ales la copii si batrâni). Tratamentul: batiste, curatirea mucoasei nazale, dezinfectante nazale usoare, aspirina, antialgice.

- Adenovirozele sînt determinate de 32 de serotipuri de adenovirusuri, cu variate manifestari: rinita, faringita, laringita, bronsita (uneori de tip spastic, asemanatoare tusei convulsive), pneumonii, conjunctivite etc. Tratamentul: ca si în alte viroze respiratorii.

- Virozele paragripale (4 serotipuri) se manifesta cu rinita (guturai), laringita sufocanta (crup), bronsita, pneumonii.

- Viroza cu virusul sincitial respirator este grava cand apare la sugar cu tabloul clinic de bronsiolita acuta (catar sufocant) boala adesea mortala.

- Alte viroze respiratorii sînt date de: reovirusuri, oncornavirusuri, precum si de unele serotipuri ale enterovirusurilor.


Oreionul. Creionul, boala infectioasa acuta data de virusul urlian, afecteaza glandele salivare, precum si alte glande ca: pancreasul, testiculul, ovarul si sistemul nervos (meningite si encefalite). Desi are o evolutie usoara, boala creeaza unele riscuri pentru sanatate (meningite, pancreatite, orbite).

Agentul cauzal este virusul urlian (un paramixovirus).

Izvorul de infectie este numai omul (bolnav sau cu forme inaparente).

Perioada de incubatie: 14-21 zile.

Boala se manifesta cu tumefactia glandelor parotide si adesea si a glandelor submaxilare si sublinguale, însotita de o usoara durere si salivatie dificila. Afectarea pancreasului se manifesta cu greata, varsaturi si dureri epigastrice, iar a testiculelor cu febra mare si tumefactie dureroasa a acestora. Prinderea meningelor se anunta cu cefalee puternica, agitatie si varsaturi. Encefalita este rara.

Pacientul se reface repede, în 10-14 zile.

Tratamentul în creionul simplu se face la domiciliu, cu repaus si izolare timp de 14 zile. Regim alimentar usor. Antitermice. Prisnite pentru glandele tumefiate.

Cazurile complicate cu meningita, ori cu orbita se interneaza în spital (tratament scurt cu cortizonice). Orbita, chiar bilaterala, tratata corect si precoce, se vindeca fara urmari.

Tusea Convulsiva (pertusis). Boala infectioasa si contagioasa data de un cocobacil, afecteaza arborele traheobronsic, provocând accese paroxistice de tuse spasmodica, caracteristice, cu o durata de câteva saptamîni.

Boala este greu suportabila si severa la sugar si copil mic. Copiii vaccinati corect antipertusis sînt rezistenti la îmbolnaviri.

Agentul cauzal: Bordetella pertussis.

Sursa de infectie este omul bolnav.

Perioada de incubatie: 7 -10 zile.

Tabloul clinic începe cu o perioada necaracteristica (stadiul cataral), asemanatoare unei boli respiratorii, dar cu tuse predominant nocturna, spasmodica si rezistenta la calmantele tusei, în stadiul convulsiv apar accesele tipice de tuse convulsiva (magareasca). Boala netratata are o evolutie lunga: 4-6 saptamîni. Riscuri: complicatii pulmonare, emfizem, encefalita, sechele respiratorii si psihice.

Tratamentul se face atat mai precoce, cu ampicilina (sau eritromicina, ori cotrimoxazol), calmante ale tusei si sedative nervoase. Formele severe si complicate se trateaza la spital, în formele comune se prefera tratamentul bolnavilor afara (în aer liber).

Vaccinarea facuta la timp previne îmbolnavirea de tuse convulsiva si da o imunitate durabila.

Difteria. Boala infectioasa acuta, este provocata de bacilul difteric, care ramâne cantonat si se multiplica la poarta de intrare (amigdale ori laringe) de unde secreta în organism o toxina foarte puternica, cu efect toxic pe mai multe organe, ceea ce da gravitatea bolii.

Difteria este practic eradicata în tara noastra, în urma aplicarii consecvente si generalizate a vaccinarii antidifterice. S-au mai semnalat, anual, doar câteva cazuri sporadice, la copii ramasi nevaccinati.

Agentul cauzal este bacilul difteric, posesor al unei toxine foarte puternice.

Sursa de infectie este omul bolnav si purtatorii sanatosi.

Perioada de incubatie: 2-6 zile.

Infectia difterica se manifesta sub mai multe forme clinice, cele mai frecvente fiind:

a) Angina difterica, boala caracterizata prin prezenta de false membrane, albe, in faringe, edem, hemoragii, stare toxica intensa.

b) Crupul difteric: laringita cu caracter sufocant si stare toxica.

Nerecunoscuta si netratata la timp boala determina o mortalitate ridicata.

Orice caz suspect de difterie se spitalizeaza cu cea mai mare urgenta (fiecare ora de întârziere putând fi fatala).

Tratamentul se face în spital cu ser antidifteric, antibiotice si supraveghere atenta.

Vaccinarea cu anatoxina difterica da o imunitate durabila.

Mononucleoza infectioasa. Boala infectioasa data de un virus, se manifesta printr-o febra neregulata, angina, tumefactii ganglionare, splina marita si o leucograma caracteristica (cu predominanta mononuclearelor).

Importanta bolii: are manifestari multiple, iar forma clinica cu angina este confundata clinic cu alte angine, fiind tratata inutil si fara efect cu antibiotice.

Agentul cauzal este un virus (Epstein-Barr).

Sursa de infectie: numai omul (bolnav si cu infectii inaparente).

Incubatia: 10-14 zile.

Simptomatologia bolii: boala începe de regula ou febra si cu angina, cu exsudat bogat albicios pe amigdale, amintind falsele membrane din angina difterica. Splenomegalie si hepatomegalie. Eruptii variate. Modificarile leucogramei sînt caracteristice (între 50-80% mononucleare).

Evolutia este uneori dificila. Complicatii meningiene si cardiace sînt posibile.

Tratament: repaus 10-14 zile, igiena a cavitatii bucale, antitermice si antiinflamatorii. Antibioticele nu sînt eficace. Ampicilina este interzisa (în 90% din cazuri provoaca eruptii). Formele severe, cu angina pronuntata si edem se trateaza la spital (cu cortizonice).

Meningita meningococica. Aceasta meningita, provocata de meningococ, este una din cele mai grave meningite bacteriene. Se apreciaza ca este boala infectioasa care ucide cel mai repede; în câteva ore de la debutul meningitei copilul poate intra în coma, fiind dus direct de la scoala la spital!

Adesea meningita se însoteste de o eruptie hemoragica pe corp (septicemie cu manifestari cutanate).

Tratamentul care se face numai în spital, trebuie instituit cat mai rapid si cu antibiotice (penicilina) in doze mari. Repetam: diagnosticul si trimiterea la spitalul de boli infectioase se face în astfel de cazuri cu cea mai mare urgenta, folosind cel mai rapid mijloc de transport (fara sa se astepte vreun vehicul care întîrzie).

Alte meningite. Exista numeroase forme de meningite (purulente, si cu lichid cefalorahidian clar) provocate de variate bacterii si virusuri.

Orice caz suspect de meningita se trimite urgent la spitalul de boli infectioase, cu cit mai repede, cu atat mai bine.

Suspiciunea de meningita se va baza pe: debut brusc cu durere de cap puternica, varsaturi, febra, alterarea cunostintei, agitatie si fotofobie (nu suporta lumina).

Tratamentul se face numai In spital; trebuie aplicat precoce, cu antibiotice si alte medicamente; se obtin vindecari spectaculoase si fara sechele.

Encefalitele. Boli caracterizate prin inflamatia creierului, determinata de variati agenti infectiosi (virusuri, bacterii, fungi, etc.)se manifesta printr-o simptomatologie alarmanta, cu afectarea functiilor cerebrale.

Debutul este brusc, cu febra mare, cefalee intensa, varsaturi, ameteli urmate de stare confuzionala, delir, agitatie, apatie, coma.

Orice caz cu o astfel de simptomatologie va fi spitalizat urgent pentru tratament de specialitate.

Este posibil, în prezent cu posibilitatile terapeutice actuale, sa se obtina si In cazul encefalitelor vindecari frecvente si fara defecte psihice ulterioare.

Boli infectioase care se transmit pe cale digestiva

Poliomielita (paralizia infantila). Boala infectioasa data de un enterovirus, se manifesta cu fenomene clinice variate, de la cele mai usoare (stari febrile trecatoare), pana la cele mai grave cum sînt: tablourile de neuroviroza paralitica (poliomielita paralitica), meningita si encefalita.

Poliomielita, care înainte cu 21-3 decenii provoca epidemii întinse, ce constituiau teama si teroarea parintilor, este astazi practic disparuta din tara noastra si din alte tari în care se practica vaccinarea antipoliomielitica a întregii populatii infantile.

Disparitia poliomielitei constituie unul din succesele cele mai spectaculoase ale medicinii moderne preventive, ale profilaxiei prin vaccinare specifica. Trebuie sa atragem atentia ca orice neglijare ori încetare a vaccinarii duce la reaparitia poliomielitei paralitice, deoarece virusul bolii continua sa circule prin populatia de pe glob.

Agentul bolii este virusul poliomielitic (cu 3 tipuri), care se întâlneste numai la om, unde este gazduit în intestin (enterovirus) si, temporar, In faringe. Sursele de infectie sînt bolnavii si purtatorii de virus, care sînt foarte contagiosi: circa l milion de doze infectante se afla intr-an gram de materii fecale ale acestora (!).

Boala începe dupa o perioada de incubatie de 7 -14 zile, cu o simptomatologie prodromala ("boala minora?) cu febra si fenomene catarale respiratorii si digestive, dupa care urmeaza "boala majora1': aparitia de simptome meningeale si de paralizii flasce ale membrelor si trunchiului.

Recuperarea paraliziilor se face lent, în saptamîni, luni (si chiar l, -2 ani), dupa care unele paralizii ramân definitive (10 -15 % din cazurile paralitice).

Orice copil suspect de poliomielita paralitica se trimite la spitalul de boli infectioase, unde se precizeaza diagnosticul si se aplica tratamentul corespunzator.

Pentru profilaxia poliomielitei se va consulta tabelul cu calendarul vaccinarilor, privind aplicarea vaccinului antipoliomielitic.

Boala diareica acuta. Boala diareica acuta de cauza infectioasa constituie o mare problema de morbiditate si mortalitate pe întreaga planeta. Se apreciaza ca, anual, apar în lume 750 de milioane de cazuri de diaree infectioasa, afectând toate vârstele, dar cu prognostic mai sever la copii (5 milioane de decese). Diareele, mai frecvente în zonele tropicale, sînt prezente si în zonele temperate. Una din formele bolii diareice este cunoscuta "diaree a turistilor" care afecteaza circa 50'% din acestia în cursul calatoriilor prin alte tari si unde ajung în contact cu microbii patogeni locali specifici.

Boala diareica acuta, desi evolueaza de regula favorabil, trebuie privita cu grija in urmatoarele împrejurari:

a) în cazul diareelor secere (cu scaune numeroase si stare de toxemie) si care necesita masuri terapeutice deosebite, mai ales la copii.

b) în cazurile de diaree cu scaune continând mucozitati si sange (suspecte de dizenterie ori salmoneloze).

c) Cazurile de diaree aparute la persoanele care lucreaza în sectorul alimentar, sau în colectivitati de copii.

d) Cazurile de diaree aparute la calatori sositi _din strainatate, în special din tarile tropicale (care pun probleme deosebite de diagnostic si terapeutica).

Toate aceste cazuri constituie indicatii majore de spitalizare (obligatorie).

Agentii infectiosi ai bolii diareice acute sînt numerosi, apartinând unor numeroase specii microbiene. Din bacterii: colibacilii enterotoxici, salmonele, bacilii dizenteriei, stafilococi toxigeni, vibrioni, clostridii etc. Din virusuri: rota virusuri, astrovirusuri etc. Din protozoare: Entamoeba (agent al dizenteriei amibiene), Giardia, Balantidium.

Sursele de infectie sînt oamenii bolnavi si purtatorii sanatosi de germeni, precum si animalele domestice infectate cu microbii amintiti, ori bolnave, cuprinzând: bovine, pasari, câini, pisici, porci, precum si animalele salbatice (un rezervor imens de microbi).

Clinic, boala diareica acuta se manifesta prin debut brusc, cu febra, indispozitie, cefalee, varsaturi si colici abdominale, urmate de scaune anoase, abundente, uneori cu mucozitati si striuri de sange.

Pierderile de apa si de saruri minerale prin scaune pot fi destul de mari, ca sa provoace o stare grava de deshidratare, la care se adauga si fenomenele toxice.

Conduita terapeutica în diaree va fi foarte diferentiata si nuantata.

Cazurile usoare, precum si cele care nu se încadreaza în situatiile amintite (punctele: a, b, c, d) pot fi tratate la domiciliu, cu dieta: în prima zi hidrica (ceaiuri, supe de zarzavat strecurate, apa minerala, sifon, limonada - fara zahar), iar în zilele urmatoare completata cu: orez, brânza de vaci sau pâine alba obisnuita, pesmeti, pâine prajita si treptat supa de carne si carne fiarta ori fripta. Din medicamente: calmante intestinale: codenal, scobutil, metoclopramid, tinctura anticolerina (Davilla), si unele dezinfectante intestinale: saprosan ori mexaform (câteva zile). Sulfamidele si antibioticele nu sînt indicate în aceste cazuri. Celelalte cazuri cu diaree severa si deshidratare, sau boli diareice care pun probleme de diagnostic, sînt de spitalizare obligatorie, pentru aplicarea unui tratament complex, cuprinzând hidratare orala si perenterala (perfuzii intravenoase), antibiotice adecvate si alte masuri.

Toxiinfectii alimentare. Toxiinfectiile alimentare sînt boli diareice acute, care apar sporadic sau în epidemii, în urma consumului de alimente intens contaminate cu variate bacterii si toxinele acestora, fiind caracterizate printr-o simptomatologie de gastroenterocolita, cu debut brusc, dramatic, febra si fenomene toxice generale.

Toxiinfectiile alimentare sînt tot boli diareice acute, dar care au unele particularitati importante sunt legate de consumul unui aliment care contine bacterii si toxinele acestora in cantitati considerabile, printr-o multiplicare a acestora, in acel aliment, favorizata de o conservare în conditii murdare si de caldura.

- Simptomele de boala diareica sînt foarte intense, cu stare de rau general (toxemie), colaps vascular, cefalee, diaree intensa cu deshidratare, colici abdominale chinuitoare.

Agentii infectiosi sînt variati: salmonele, stafilococi (enterotoxici), variati bacili cu habitat intestinal (enterobacterii). Alimentele care sînt cel mai frecvent expuse infectarii sînt: carnea si produsele de carne, pestele, laptele si produsele lactate, ouale si toate preparatele cu oua (maioneza, creme, prajituri), asa-zisele alimente "perisabile".

Sursele de infectie sînt oamenii cu infectii intestinale, ori cu infectii stafilococice la mâini (abcese, panaritii), precum si animalele bolnave. De asemenea, alimentele contaminate cu pamânt murdar, contaminat cu germeni (zarzavaturi, legume, conserve).

Tabloul clinic este al gastroenteritei severe. Spitalizarea este de regula necesara si, în anumite situatii, obligatorie, fiind necesar un tratament complex, de specialitate.

Dizenteria. Dizenteria bacteriana, boala diareica acuta, cu caracter contagios, provocata de bacilii dizenteriei (genul Shigella), este caracterizata prin scaune diareice frecvente ("fara numar"), constituite din mucozitati, puroi si sange.

Izvorul de infectie este omul bolnav si purtatorii, care elimina bacilii dizenteriei prin materiile fecale. Dizenteria este o boala a lipsei de igiena alimentara si personala.

Simptomatologia este caracterizata prin febra, colici abdominale (localizate la intestinul gros) si scaune frecvente, în cantitati mici, însotite de dureri la defecatie si formate din mucozitati, puroi si urme de sange.

Tratamentul se face numai in conditii de izolare în spitalele de boli infectioase (boala de izolare si spitalizare obligatorie) cu antibiotice ori chimioterapice alese in functie de sensibilitatea bacililor dizenteriei (cotrimoxazol, ampicilina, tetraciclina etc.).

Febra tifoida. Boala infectioasa sistemica, datorata bacilului tific, este caracterizata prin febra prelungita, cefalee, anorexie, senzatie de rau general (toxemie), marirea splinei si tulburari ori complicatii digestive.

în prezent febra tifoida a devenit foarte rara în tara noastra, datorita progresului igienei si controlului sanitar exigent exercitat de organele de specialitate (C.S.A.: Centrele Sanitare Antiepidemice),

Sursele de infectie sînt constituite din oameni bolnavi si purtatori cronici de bacili tifici (care pot excreta toata viata bacili tifici prin materiile fecale). Infectia se face prin contact cu acesti excretori de bacili, sau prin consum de alimente contaminate de acestia.

Boala începe dupa o incubatie de 7-21 zile, de obicei lent, cu cresterea treptata a temperaturii, durere de cap, indispozitie, pierderea apetitului, dureri abdominale (uneori diaree). Netratata, boala evolueaza grav, cu risc de miocardita, flebite, hemoragii si perforatii intestinale. Mortalitatea: 10%.

Tratament. Diagnosticata la timp (în primele 5-7 zile de boala) si în conditii de spitalizare, febra tifoida se vindeca cu tratament antimicrobian (ampicilina, ori cloramfenicol, ori cotrimoxazol), dieta si repaus strict la pat (boala de izolare si spitalizare obligatorie).

Hepatita virala. Hepatita virala este termenul generic care se aplica unor hepatite provocate de virusuri deosebite între ele si care au fost denumite, în mod conventional:

- Hepatita virala cu virus A

- Hepatita virala cu virus B

- Hepatita virala cu alt tip de virus (non-A, non-B).

Aceste 3 tipuri de hepatita virala desi la prima vedere, în practica zilnica, par asemanatoare, trebuie prezentate separat, deoarece se deosebesc totusi între ele nu numai etiologic, dar si clinic si epidemiologie.

- Hepatita virala acuta de tip A este hepatita virala cunoscuta de multa vreme sub denumirea de hepatita epidemica ("icter epidemic"), deoarece apare în focare epidemice sau epidemii, mai ales la copii.

Agentul cauzal este un virus, denumit virusul.A, clasificat printre enterovirusuri (cu domiciliul intestinal), familia Picornaviridae, un virus foarte mic, de 27 milimicroni, mult mai rezistent în natura decat alte virusuri atat la caldura, cat si la factori chimici (important pentru dezinfectie),

Izvorul de infectie este omul bolnav, cu forme tipice de hepatita (icterice), anicterice si inaparente. Se stie ca astazi, pentru fiecare caz icteric, exista 10 - 30 cazuri inaparente, care scapa nediagnosticate (dar care sînt tot atat de contagioase, eliminând prin scaun cantitati mari de virus). Practic, omul se infecteaza frecvent în copilarie, precum si ulterior, de-a lungul anilor, încât 80-90% din persoanele în vârsta de peste 30 ani au anticorpi fata de acest virus (imunitate specifica, semn ca au facut boala aparent sau inaparent).

Hepatita A se transmite aproape exclusiv pe cale digestiva ("cale fecal-orala"), prin contact direct cu bolnavul, sau indirect prin alimente, apa ori obiecte contaminate cu virus. Virusul este prezent la bolnavi în scaun din ultima parte a perioadei de incubatie si in primele 2 saptamani ale bolii.

Perioada de incubatie este de 14-40 zile.

Boala începe cu o perioada prodromala, preicterica, de 5-7 zile cu febrilitate, dureri musculare si disconfort digestiv (greata, varsaturi, pierderea apetitului) astenie si apatie. Dupa aceea urmeaza perioada de boala, cu icter, care dureaza 2 -4 saptamîni* (rar peste 30 de zile).

Evolutia hepatitei cu virus A este aproape totdeauna favorabila, cu o vindecare completa, fara sechele. Nu se cunosc hepatite cronice si nici purtatori cronici de virus A, dupa acest tip de hepatita. Cazurile grave ori letale sînt exceptionale.

Evolutia hepatitei A este deci usor controlabila printr-o buna colaborare între medic si pacient. Convalescenta este de 30-60 de zile, perioada în care se face un control periodic, clinic si de laborator, si se consolideaza vindecarea.

Hepatita A este o boala de izolare si spitalizare obligatorie.

- Hepatita virala de tip B (hepatita cu antigen HBs) se deosebeste esential atat prin modul de transmitere, cat si prin evolutie, de hepatita A, încât diferentierea lor printr-un diagnostic precis, este indispensabila. Hepatita B are o evolutie mult mai grea si cu cai de transmitere multiple.

Agentul cauzal este virusul B, clasificat printre hepadnavirnsuri, cu un diametru de 40-45 milimicroni si o structura antigenica complexa: un antigen central (HBc), un antigen de suprafata (HBs) si un antigen interior ("e"). Antigenul de suprafata (AgHBs) se întâlneste în sangele periferic, unde poate fi pus în evidenta prin teste de laborator, servind la diagnosticul specific al acestei hepatite.

Prezenta prelungita în sange a virusului B si cea a antigenelor acestuia, face ca sângele acestor bolnavi sa fie foarte infectios (timp de câteva saptamâni, luni sau, în unele cazuri, toata viata).

Sursa de infectie o constituie omul bolnav, cu hepatita acuta de tip B, formele de infectie persistenta (hepatita cronica de tip B si ciroza), precum si purtatorii cronici de virus B (decelati prin identificarea antigenului HBs). Se evalueaza, pe plan mondial, la circa 200 milioane numarul persoanelor infectate cronic cu virusul B.

Modul de transmitere este variat: prin inocularea de sange ori produse de sange (transfuzii), inoculari cu ace, seringi si instrumente medicale nesterilizate (si contaminate cu virus), instrumente stomatologice nesterilizate, instrumente de barbierit etc. O alta cale este prin contact intim (sarut, contact sexual) cu purtatorii de virus (5-6% din populatie) sau cu bolnavii. Transmiterea prin insecte sugatoare de sange (tântari) este posibila. Gravida care este purtatoare de virus infecteaza de regula nou-nascutul în perioada perinatala.

Perioada de incubatie a hepatitei B este lunga variind între 45 si 160 zile.

Simptomatologia. Boala are o perioada preicterica lunga (2-4 saptamâni), cu simptome înselatoare (dureri reumatice, astenie, eruptii cutanate), dupa care începe perioada de stare, cu icter. Evolutia este lunga si dificila. Vindecarea survine lent la 85 -90% dintre bolnavi. Ceilalti ramân cu o infectie persistenta (hepatita cronica, uneori ciroza si purtatori cronici de virus).

Boala este de spitalizare obligatorie si necesita un control al vindecarii de lunga durata (6-12 luni).

o Hepatita "non-A, non-Bu a fost identificata în ultimii 10 ani si cuprinde cazurile de hepatita virala, care nu sînt provocate nici de virusul A, nici de virusul B si nici de alte virusuri cunoscute. Diagnosticul acestei hepatite se face în prezent numai prin excluderea celorlalte cauze, deoarece nu sînt cunoscute înca reactii specifice de laborator pentru diagnosticul acestei hepatite.

Agentul etiologic nu este cunoscut. Nu se stie daca este un singur virus sau doua serotipuri de virus.

Se stie doar ca acest tip de hepatita este prezent pe întreaga planeta, dând circa 20% din cazurile comune de hepatita virala si circa 90% din hepatitele posttransfuzionale (transmitere prin sange datorita unor purtatori de virus, care nu pot fi înca identificati).

Hepatita non-A, non-B are o evolutie mai lunga, ca si hepatita B. Nu se cunoaste înca exact potentialul de cronicizare.

Tratamentul hepatitei virale. Mijloacele terapeutice constau (în formele comune de boala) în: repaus, un regim alimentar echilibrat, interdictia completa de bauturi alcoolice si cat mai putine medicamente (care trebuie alese de medic).

In toate cazurile hepatita A are o tendinta naturala la vindecare, care trebuie sprijinita prin masuri simple: respectarea repausului (circa l luna) si un regim alimentar variat, în functie de toleranta gastrica se va trece cat mai repede la o alimentatie completa (cu evitarea preparatelor alimentare greu digerabile si a bauturilor alcoolice). Constituie o eroare si un chin inutil pentru bolnav suprimarea sarii din alimentatie.

Hepatita de tip B si cea non-A, non-B au însa nevoie de o îngrijire medicala mai complexa si îndelungata, cu anumite medicamente în formele severe (colestatice) si prelungite, în spital. In aceste cazuri sînt foarte importante colaborarea dintre medic si pacient, disciplina bolnavului si încrederea în medic.

Bolile infectioase transmise prin inoculare

Tetanosul. Tetanosul este o boala infectioasa data de bacilul tetanic, care se multiplica într-o plaga sau întepatura produsa accidental, de unde secreta o neurotoxina. Aceasta provoaca o stare de contractura tonica a musculaturii corpului, peste care se suprapun crize de contractura spasmodica. Boala este foarte grava: chiar cu tratament decedeaza circa 40% din bolnavi.

In prezent, în tara noastra, tetanosul apare din ce în ce mai rar, datorita vaccinarii antitetanice, care se face din copilarie si care se repeta ulterior.

Agentul cauzal este Clostridium tetani, un bacii anaerob (care se multiplica în absenta oxigenului).

Izvorul de infectie: bacilul tetanic se afla în intestinul animalelor, inclusiv al omului, de unde se elimina în natura fiind prezent sub forma de spori, în pamânt, praf, balegar. De aceea, orice plaga murdarita cu pamânt poate fi infectata cu bacii tetanic, devenind plaga "tetanigenâ" (care poate fi urmata de tetanos).

Perioada de incubatie: 3 -21 zile (cu cit este mai scurta, cu atat boala va fi mai^ grava).

Boala începe cu contracturi musculare dureroase, în primul rând a muschilor meseteri (trismus) si ai fetii (râsul sardonic).

Bolnavul nu mai poate deschide gura. Se adauga contractura întregului trunchi si pe acest fond apar crize de contractura foarte dureroase, inclusiv ale muschilor respiratori, în timpul carora bolnavul se poate sufoca.

Prognosticul este foarte grav.

Tratamentul se face numai in spitale specializate fiind dificil, prelungit, costisitor si cu rezultate partiale.

Profilaxia. Vaccinarea completa antitetanica protejeaza de tetanos.

Conduita profilactica in cazul unei plagi tetanigene. Prin plaga tetanigena se întelege orice plaga murdarita cu pamânt, praf, balegar si continînd tesuturi distruse si necrozate, conditii în care bacilul tetanic se înmulteste în absenta oxigenului. Periculoase sînt si întepaturile profunde cu aschii, ori cu spini, mai ales daca la suprafata leziunea s-a închis. Astfel de plagi se întâlnesc la agricultori, gradinari si în accidentele de circulatie pe sosele. Toate aceste plagi vor fi tratate chirurgical prin toaleta plagii (curatirea plagii de pamânt, obiecte straine si excizia tesuturilor necrozate), în asa fel ca plaga sa ramâna curata, aerisita si dezinfectata cu apa oxigenata (pansamente repetate). Bolnavii vor primi penicilina sau tetraciclina circa 7 zile.

Cei vaccinati anterior vor primi o injectie de "rapel" cu anatoxina tetanica, iar cei nevaccinati (sau nesigur vaccinati), ser antitetanic si anatoxina tetanica.

Alte infectii prin inoculari. Orice plaga (rana, întepatura) trebuie tratata cu atentie, putind fi urmata de abces, flegmon, erizipel sau chiar gangrena gazoasa. Sînt special de sensibili diabeticii si bolnavii hepatici care pot face forme foarte grave, supurative (tratament chirurgical si antibiotice).


______________
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://tu-si-eu-impreuna.forumulmeu.com
 
Conduita fata de bolile infectioase mai frecvent întâlnite
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
MAMICI CU PITICI :: LIFESTYLE :: Sanatatea pentru toti :: Boli infectioase-
Mergi direct la: